Cum găsim echilibrul în relațiile de astăzi, fără să ne pierdem pe noi înșine? Este întrebarea la care Alexandra Irod, psihoterapeut autonom, ne oferă răspunsul pornind de la o idee simplă, dar profundă: nu ne formăm singuri, ci în relație cu ceilalți. Fiecare relație, cu părinții, partenerii sau prietenii, lasă o amprentă. De la primele legături emoționale, identitatea noastră se conturează prin contact, oglindire și apartenență. Sinele relațional devine, așadar, cine suntem în și prin relațiile care ne modelează.
Două nevoi care nu se exclud, ci se susțin
La baza oricărei relații stau două seturi de nevoi fundamentale: simbioza (nevoia de conexiune) și autonomia (nevoia de independență). Ele nu se exclud, ci se susțin reciproc atunci când sunt integrate. Problema apare atunci când una o anulează pe cealaltă și apare dezechilibrul: ori pierdem sinele, ori pierdem conexiunea. Așa cum explică Alexandra Irod, vindecarea înseamnă să pot fi în relație, fără să mă pierd, și să pot fi cu mine, fără să mă izolez.
De la dependență la interdependență
Relațiile noastre trec, de regulă, prin trei etape de conștiință relațională:
- Dependența – „am nevoie de tine ca să exist” → îmi pierd centrul.
- Independența – „nu am nevoie de nimeni” → rămân în control, dar și în izolare.
- Interdependența – aici iubirea nu mai e o nevoie, ci o alegere. Am identitate proprie, pot fi atins emoțional, pot influența și pot fi influențat(ă).
Interdependența nu este mijlocul drumului, ci un nivel nou de conștiință relațională, locul în care rămânem conectați la celălalt, fără să încetăm să fim conectați la noi înșine.
Fuziune și distanță: cele două forme ale fricii
Când copilul nu are o bază sigură de atașament, iubirea se amestecă cu frica. Unii învață să supraviețuiască prin fuziune – se pierd în celălalt ca să nu simtă singurătatea. Alții supraviețuiesc prin distanță – se retrag ca să nu fie răniți. Amândouă sunt, de fapt, strategii de protecție învățate devreme în viață, nu trăsături fixe de caracter.
Stilurile de atașament: strategii de adaptare, nu etichete
Stilurile de atașament nu sunt etichete, ci strategii de adaptare învățate devreme, arată cum am învățat să iubim și să ne protejăm în același timp. Echilibrul între Eu și Noi se vede în felul în care cerem apropierea, tolerăm distanța, setăm limite, gestionăm conflictul și revenim după o ruptură.
- Atașamentul anxios – „Eu exist doar dacă relația rămâne.” Apare acolo unde iubirea este trăită cu anxietate, iar eul, lipsit de granițe, se dizolvă în relație. Apropierea aduce siguranță, dar distanța activează frica de pierdere, manifestată prin hipervigilență, nevoie de reasigurare și autoculpabilizare. Vindecarea începe prin reconstruirea unui Eu stabil și consolidarea credinței că merităm iubire.
- Atașamentul evitant – „Ca să nu mă pierd, trebuie să iau distanță.” Apropierea e percepută ca presiune sau pierdere de libertate, iar eul, cu granițe rigide, evită contactul emoțional profund. Se manifestă prin retragere și detașare emoțională. Vindecarea începe când apropierea devine un spațiu sigur de întâlnire, nu o amenințare.
- Atașamentul dezorganizat – „Am nevoie de tine, dar mă tem de tine.” Relația e trăită ca un paradox, între nevoia de conexiune și frica de intimitate: caută contactul, dar se retrage când apropierea trezește vulnerabilitate. Se manifestă prin neîncredere, impulsivitate și reacții puternice la semnele de distanțare. Vindecarea începe când intimitatea devine un spațiu sigur, nu o amenințare.
- Atașamentul securizant – „Pot fi cu tine fără să mă pierd.” Există capacitatea de a rămâne conectat, fără să te dizolvi, și liber, fără să te retragi. Există o siguranță de bază: pot cere ajutor și pot oferi sprijin, fără teamă de respingere sau abandon. Apropierea și distanța devin flexibile, există încredere, empatie și autoreglare – nu perfecțiune, ci două individualități separate, capabile să fie receptive și deschise, în mod reciproc.
Cum arată, concret, interdependența sănătoasă
Interdependența sănătoasă înseamnă că putem fi autonomi, dar și vulnerabili; că ținem cont de nevoile celuilalt, dar putem rămâne conectați și știm să ne apropiem – fără să devenim distanți, fără să ne pierdem în celălalt, fără să ne neglijăm pe noi și chiar și atunci când vedem lucrurile diferit. Așa cum o descrie Alexandra Irod, interdependența e dansul conștient dintre doi oameni care se pot întâlni fără să se piardă.
Cum cultivăm resurse în cuplu
Echilibrul se construiește atunci când nu ne mai definim relația prin ce lipsește, ci prin ceea ce alegem să cultivăm împreună. Trei direcții susțin, potrivit Alexandrei Irod, această cultivare:
- Conectare emoțională și prezență conștientă – prezență și ascultare reală, curiozitate autentică față de lumea interioară a celuilalt, timp petrecut fără scop.
- Afecțiune și recunoștință – gesturile mici de afecțiune, recunoștința pentru contribuția fiecăruia.
- Sprijin și reziliență comună – sprijin în momentele dificile, umor și relaxare împreună.
De asemenea, Alexandra Irod aduce în prim-plan o dimensiune esențială, dar adesea neglijată, a sănătății: echilibrul relațional. Pentru că longevitatea și starea de bine nu se construiesc doar prin alimentație, somn sau mișcare, ci și prin felul în care ne raportăm la ceilalți și, mai ales, prin felul în care rămânem conectați la noi înșine în mijlocul acestor relații. Spațiul dintre Eu și Noi nu este o problemă de rezolvat o singură dată, ci o practică de reconstruit, conștient, zi de zi.
